Înapoi

ATENŢIONARE HIDROLOGICĂ NR. 41 DIN 18.06.2019

Sursa: Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor,  Bucureşti

Ziua/luna/anul: 18.06.2019

Ora: 12:00

Numărul mesajului: 41

Către:

Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Mediului, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă: Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Siret, Prut-Bârlad.

FENOMENELE VIZATE:

Scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale COTELOR DE ATENŢIE.

BAZINELE HIDROGRAFICE AFECTATE:    

Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut

MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE:

Data: 18.06.2019 ora 14:00 – 19.06.2019 ora 16:00

            Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, după cum urmează:

COD GALBEN

           În intervalul 18.06.2019 ora 14:00 – 19.06.2019 ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Argeş - bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Prahova şi Dâmboviţa), Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Rm. Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Buzău şi Vrancea), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava şi Neamţ), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), afluenţii mici ai Siretului aval S.H. Lespezi (judeţele Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Stânca Costeşti  (judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi).                        

          Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare ȋn intervalul 18.06.2019 ora 18:00 – 19.06.2019 ora 06:00 pe unele râuri din judeţele: Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău.    

          Harta cu codurile şi semnificaţia acestora se anexează.

        Se menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.

        În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

            Se impune urmărirea evoluției situației hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgenţă generate de inundații, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă și poluări marine în zona costieră".

Intocmit,

Lavinia FRIMESCU

 

Aprobat,

Director  C.N.P.H.

Dr. Marius MĂTREAŢĂ


Noutăți Noutăți

Anunțuri Anunțuri