Caracterizarea starii raurilor în intervalul 11.07.2020 ora 07.00 – 12.07.2020 ora 07.00

 

Debitele au fost în general în scădere, exceptând cursul inferior al Mureșului (aval Radna) unde au fost în creștere prin propagare și cursul inferior al Prutului (sectorul Ungheni – Prisacani) unde au fost în creştere ca urmare a tranzitării în regim controlat prin Acumularea Stânca Costeşti a viiturilor formate în amonte de intrarea în ţară. În bazinul hidrografic Vedea și pe râurile din Dobrogea debitele au fost staționare.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Someșul Mare, Someșul Mic, Bârzava,  Suceava, Bistriţa, Trotuş, pe cursurile Siretului și Prutului, cursul inferior al Mureșului, şi mai mici (10-30%) pe Barcău, pe uni afluenți al Someșului (Lonea, Fizeș), pe afluenții Mureșului mijlociu (Domald, Secaș, Sebeș, Pianu, Strei) și pe râurile din bazinul hidrografic Bârlad.
Se situează peste COTELE DE APĂRARE râul Prut, pe sectorul Drânceni – Şiviţa, ca urmare a tranzitării în regim controlat prin Acumularea Stânca Costeşti a viiturilor formate în amonte de intrarea în ţară, dupa cum urmează :
- COTELE DE PERICOL: Prut – Fălciu (600+18) – jud.GL şi Prut – Oancea (600+48)-jud.GL;
- COTELE DE INUNDAȚIE: Prut – Şiviţa (435+7) – jud. GL;
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 36 din 09.07.2020.


Înapoi

Caracterizarea starii raurilor în intervalul 03.06.2020 ora 07.00 – 04.06.2020 ora 07.00

Debitele au fost în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice Vișeu, Someșul Mic, Moravița, bazinele superioare și mijlocii ale Someșului, Crasnei, bazinele superioare ale Barcăului, Crișului Repede, Crișului Negru, Arieșului și Carașului, cursurile inferioare ale Turului, Târnavelor, Begăi, Timișului, Bârzavei, Buzăului, Siretului, cursurile mijlocii și inferioare ale Mureșului și Prutului, unde au fost în creștere ca urmare a precipitațiilor căzute în interval și propagării și râurile din bazinele hidrografice: Crișul Alb, Bega Veche, Nera, Cerna, Jiu, Vedea, cele din Dobrogea, bazinul superior al Begăi, bazinele inferioare ale Carașului și Oltului, bazinele mijlocii și inferioare ale Argeșului și Ialomiței, unde au fost relativ staționare.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 10-40% din mediile multianuale lunare, mai mari (40-90% din normalele lunare) în bazinele hidrografice Someș, Bârzava, Caraș, Cerna, Jiu, Vedea, Teleorman, Neajlov, Prahova, Suceva, Moldova, Bistriţa, Trotuș, Putna și pe râurile din Dobrogea și peste normalele lunare pe râurile din bazine hidrografice Vișeu, Tur, Firiza, Motru, Buzău superior, unii afluenți ai Mureșului superior și Oltului, cursurile Siretului și Buzăului, cursurile superioare ale Vișeului, Târnavei Mari și Prutului. 
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.

Noutăți Noutăți

Anunțuri Anunțuri