Caracterizarea starii raurilor în intervalul 21.09.2020 ora 07.00 – 22.09.2020 ora 07.00

Debitele au fost în general staționare, exceptând cursul inferior al Mureșului unde au fost în scădere ușoară.
 Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice Crișul Repede, Rm. Sărat, Milcov, Bârlad, pe cursul inferior al Buzăului, pe afluenții Prutului, pe unii afluenți ai Vișeului (Vaser, Ruscova), Someșului (Sălăuța, Ilișua, Lonea, Fizeș, Lăpuș), Mureșului (Niraj, Comlod, Iara, Vișa, Laslea, Domald, Secaș, R. Mare, R. Galben), Oltului (Râul Negru, Covasna, Baraolt, Hârtibaciu, Lotru), Argeşului superior (Arefu, Vâlsan, R. Doamnei) și Trotuşului (Helegiu, Dofteana, Oituz, Cașin, Tazlău).
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.

Înapoi

Caracterizarea starii raurilor în intervalul 06.07.2020 ora 07.00 – 07.07.2020 ora 07.00

Debitele au fost în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Caraș, Nera, Cerna, bazinele superioare ale Jiului, Bistriței, Moldovei și Sucevei unde au fost în creștere datorită precipitațiilor căzute în interval și propagării, iar pe Siret sectorul N. Bălcescu – Adjudu Vechi (curs mijlociu) și Prut sectorul Drânceni – Șivița (curs inferior) au fost în creștere numai prin propagare. 
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide cu efecte de inundații locale și creșteri semnificative de niveluri și debite s-au produs pe unele râuri mici din zona de munte din sud-vestul, centrul și nordul țării, datorită precipitațiilor sub formă de aversă, de scurtă durată, cu caracter torențial căzute în interval.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Crișuri, Mureș, Bârzava, Caraș, Nera, Jiu, Suceava, bazinele superioare ale Moldovei, Trotușului, cursul superior și mijlociu al Bistriței, cursurile mijlocii și inferioare ale Begăi, Timișului, cursurile inferioare ale Barcăului și Cernei, pe cursurile Siretului și Prutului şi mai mici (10-30%) pe râurile din bazinul hidrografic Bârlad.
Se situează peste COTELE DE APĂRARE râul Prut, pe sectorul Ungheni – Şiviţa, ca urmare a tranzitării în regim controlat prin Acumularea Stânca Costeşti a viiturilor formate în amonte de intrarea în ţară, dupa cum urmează :
- COTELE DE PERICOL: Prut – Drânceni (700+6) – jud.VS şi la s.h. Fălciu (600+43) – jud.GL;
- COTELE DE INUNDAȚIE:  Prut - Prisăcani (520+43) – jud.IS. şi  Prut – Oancea (550+45) – jud.GL
- COTELE DE ATENȚIE: Prut – Şiviţa (360+40) jud. GL
În interval au fost emise șapte AVERTIZĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate și două ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 33 din 06.07.2020.


Noutăți Noutăți

Anunțuri Anunțuri