Caracterizarea starii raurilor în intervalul 07.07.2020 ora 07.00 – 08.07.2020 ora 07.00

Debitele au fost în creştere ca urmare a precipitaţiilor căzute în interval şi propagării în bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Barcău, Crișul Negru, Târnavele, Bârzava, Nera, pe afluenţii de dreapta ai Siretului şi pe cursurile superioare ale Mureșului (amonte Glodeni), Siretului şi Prutului, pe cursurile mijlocii și inferioare Bega Veche și Timiș, pe cursul inferior al Mureșului (aval Gelmar) și  pe unele râuri din Dobrogea, iar prin propagare pe cursul Prutului pe sectorul şi Fălciu – Şiviţa. 
Pe râurile din bazinele Jiu, Vedea, Argeș, Ialomița, Bârlad şi Jijia, pe cursurile mijlocii și inferioare al Prahovei și Oltului (aval Sebeș Olt) debitele au fost relativ staţionare, iar în bazinele hidrografice Crasna, Crișul Alb, Arieș, Bega, Moravița, Caraș, Cerna, bazinul superior al Timișului, bazinul mijlociu și inferior al Crișului Repede, cursul mijlociu al Mureșului și afluenții lui de stânga, pe cursul Siretului pe sectorul aval staţia hidrometrică Zvoriştea şi pe cursul Prutului pe sectorul Ungheni-Drânceni debitele au fost în scădere.
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide cu efecte de inundații locale și creșteri semnificative de niveluri și debite s-au produs pe unele râuri mici din zona de munte din nordul țării, datorită precipitațiilor sub formă de aversă, de scurtă durată, cu caracter torențial căzute în interval.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Crișul Repede, Crișul Negru, Barcău, Mureș, Bârzava, Caraș, Nera, Suceava, Bistriţa, Trotuş, Buzău, pe cursul Prutului, pe cursurile superioare ale Siretului, Moldovei şi Putnei şi cursul superior și mijlociu al Jiului, cursurile mijlocii și inferioare ale Begăi, Timișului, şi mai mici (10-30%) pe râurile din bazinul hidrografic Bârlad.
Se situează peste COTELE DE APĂRARE râul Prut, pe sectorul Ungheni – Şiviţa, ca urmare a tranzitării în regim controlat prin Acumularea Stânca Costeşti a viiturilor formate în amonte de intrarea în ţară, dupa cum urmează :
COTELE DE PERICOL: Prut – Fălciu (600+46) – jud.GL și Prut – Oancea (600+18) – jud.GL;
COTELE DE INUNDAȚIE:  Prut – Drânceni (630+68) – jud.VS 
COTELE DE ATENȚIE: Prut – Oroftiana (370+1) – jud. BT și  Prut – Şiviţa (360+50) –  jud. GL, Taița – Satu Nou (250+40) – jud. TL
În interval au fost emise trei AVERTIZĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate și o ATENȚIONARE HIDROLOGICĂ pentru fenomene imediate.
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 34 din 07.07.2020.