Caracterizarea starii raurilor în intervalul 20.03.2019 ora 07.00 – 21.03.2019 ora 07.00

Debitele au fost în scădere, exceptând Târnavele, cursurile Mureşului, Siretului, Prutului, bazinele superioare şi mijlocii ale Jiului, Oltului, bazinele superioare ale Crişului Alb, Argeşului, Ialomiţei şi cursurile mijlocii şi inferioare ale Someşului, Trotuşului şi Bârladului, unde au fost în creştere ca efect combinat al precipitaţiilor căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării.
Pe râurile din bazinele hidrografice: Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Vedea, bazinele mijlocii şi inferioare ale Oltului, Argeşului, Ialomiţei, cursul inferior al Jiului şi pe râurile din Dobrogea, debitele au fost relativ staţionare.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-100% din  mediile multianuale lunare, mai mari pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someș (exceptând Someșul Mic), Crişul Repede, Mureş, Bega, Timiş, Cerna, Cibin, Prahova, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna, Buzău, pe cursul Prutului şi bazinele superioare ale Jiului şi Oltului.
Se situează peste COTA DE ATENŢIE, ca urmare a deversărilor controlate din acumularea Călineşti, râul Tur la staţia hidrometrică Micula (270+8)-jud. SM (sector îndiguit).
Formațiunile de gheață (gheaţă la mal) existente, izolat, în bazinul superior al Bistriței au fost în ușoară diminuare.

Înapoi

Caracterizarea starii raurilor în intervalul 09.03.2018 ora 07.00 – 10.03.2018 ora 07.00

Debitele au fost în general în creştere ca efect combinat al precipitaţiilor lichide căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă, propagării şi evoluţiei formaţiunilor de gheaţă, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Barcău, Crişul Negru, Caraş, Nera, Olteţ, cursul superior şi mijlociu al Timişului, cursurile superioare ale Crasnei, Crişului Alb, Begăi, Bârzavei, Vedei şi pe râurile din bazinul superior al Argeşului, unde au fost în scădere.
Pe râurile din Dobrogea, debitele au fost relativ staţionare. 
Se situează peste:
-  COTELE DE INUNDAŢIE râurile la stațiile hidrometrice: Desnăţui – Dragoia (450+1)-jud.DJ, Terpeziţa – Gabru (270+22)-jud.DJ, Neajlov – Vadu Lat (200+56)-jud. GR, Sabar – Poenari (200+8)-jud. GR;
- COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Crasna – Domăneşti (400+48)-jud.SM,  Bega Veche – Pischia (100+15)-jud.TM, Bârzava – Partoş (50+68)-jud.TM, Moraviţa – Moraviţa (250+28)-jud. TM, Desnăţui – Călugărei (150+30)-jud. DJ, Teslui - Reşca (310+10)-jud.OT, Urlui – Furculeşti (150+30)-jud.TR, Călmăţui – Crângu (80+8)-jud.TR, Vedea – Alexandria (380+35)-jud.TR, Neajlov – Călugăreni (220+6)-jud. GR, Teleormanu – Teleorman (140+33)-jud.TR, Glavacioc – Crovu (200+40)-jud GR şi Dâmboviţa – Dragomireşti (200+12)-jud.IF.
În interval s-a situat la COTA DE PERICOL râul Terpeziţa la stația hidrometrică Gabru (320)-jud.DJ.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, nǎboi, pod de gheaţă) au fost în diminuare, restrângere și eliminare, fiind prezente izolat în bazinul Vişeului, pe unii afluenţi ai Someşului Mare, în bazinul superior al Mureşului, pe unii afluenţi ai Oltului superior şi mijlociu şi pe majoritatea râurilor din bazinele Siretului şi Prutului.
Curg sloiuri pe râul Prut la staţiile hidrometrice Oroftiana şi Oancea.
Debitele se situează în general la valori peste mediile lunare multianuale, exceptând cursul Siretului, râurile din bazinele hidrografice Moldova, Bistriţa, Prut şi Bârlad, unde se situează la valori cuprinse între 20% şi 90% din acestea.
Sunt în vigoare AVERTIZAREA  HIDROLOGICĂ nr.6 din 09.03.2018 şi Avertizarea Hidrologică pentru Fenomene Imediate Nr. 1 din 09.03.2018.

Noutăți Noutăți

Anunțuri Anunțuri