Caracterizarea starii raurilor în intervalul 29.10.2020 ora 07.00 – 30.10.2020 ora 07.00

Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinul hidrografic al Someșului Mic, bazinele superioare ale: Vișeului, Izei, Turului, Crișului Repede, Crișului Negru, Arieșului, Begăi, Bârzavei, bazinul superior și mijlociu al Timișului, bazinele inferioare ale Târnavelor și afluenții Mureșului aval stația hidrometrică Ocna Mureș, unde au fost în creștere ca urmare a precipitațiilor căzute în interval și propagării și râurile din bazinul mijlociu și inferior al Ialomiței și cursul superior al Prutului, unde au fost în scădere.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile lunare multianuale, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Someșul Mic, Bega, Bârzava, Caraș, Ialomița, cursurile superioare ale Crișului Alb, Trotușului, cursul mijlociu și inferior al Siretului, unii afluenți ai Mureșului inferior și pe unele râuri din Dobrogea şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) în bazinele hidrografice: Bârlad, Tazlău și Râmnicu Sărat.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.


Înapoi

Caracterizarea starii raurilor în intervalul 12.08.2020 ora 07.00 – 13.08.2020 ora 07.00

Debitele au fost în general staționare, exceptând Someşul, Crişurile şi cursurile superioare şi mijlocii ale Bistriţei şi  Prutului unde au fost în scădere, precum şi bazinele superioare ale Mureşului şi Buzăului unde au fost în creştere uşoară.
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie și viituri rapide s-au produs pe unele râuri mici din zonele de deal și munte, ţării, datorită precipitațiilor sub formă de aversă şi cu caracter torenţial, mai însemnate cantitativ, căzute în interval.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile lunare multianuale, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe cursul Prutului aval Rădăuţi Prut și mai mici (10-30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele: Bârlad, Rm. Sărat, Jijia, pe unii afluenți ai Oltului mijlociu și inferior, unii afluenți ai râului Vedea (Cotmeana, Pârâul Câinelui) şi pe unii afluenți ai Argeșului (Vâlsan, Râul Doamnei, Dâmbovnic).
În interval au fost emise opt ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.

Noutăți Noutăți

Anunțuri Anunțuri