Caracterizarea starii raurilor în intervalul 14.06.2021 ora 07.00 – 15.06.2021 ora 07.00

Debitele au fost în creștere ca urmare a precipitațiilor căzute în interval și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Someșul Mic, Crasna, Putna, Rm. Sărat, Trotuș, Suceava, Moldova, Jijia, bazinul superior și mijlociu al Oltului, bazinul superior al Vișeului, cursurile inferioare ale Someșului, Barcăului, Crișurilor, Târnavelor, Begăi, Timișului, Bârzavei, Ialomiței, cursul mijlociu al Mureșului (sector Luduș – Gelmar) și cursul superior al Prutului, relativ staționare pe râurile din bazinele hidrografice Bistrița, Bârlad, bazinul superior al Izei, bazinele inferioare ale Vișeului, Argeșului și cursul mijlociu și inferior al Prutului și în scădere pe celelalte râuri.
Creșteri izolate de niveluri și debite ca urmare a precipitațiilor căzute în interval sub formă de aversă s-au mai înregistrat pe unele râuri din bazinele superioare ale Mureșului, Cernei, Argeșului și Ialomiței.
Se situează peste COTA DE ATENȚIE râul Biruința la stația hidrometrică Biruința (150+40)-jud. CT.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Someșul Mare, Arieș, Târnave, Vedea, Argeș mijlociu și inferior, Ialomița, Bistriţa, Moldova, Suceava, bazinele superioare ale Jiului, Buzăului, bazinele superioare și mijlocii ale Mureșului și Oltului și pe râurile din Dobrogea şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Barcău, Bistra, Cerna,  Bârlad și Jijia.
În interval a fost emisă o ATENȚIONARE HIDROLOGICĂ pentru fenomene imediate. 
Este în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 52 din 14.06.2021.