Caracterizarea starii raurilor în intervalul 15.11.2019 ora 07.00 – 16.11.2019 ora 07.00

Debitele au fost în general staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, bazinele superioare ale Jiului şi Argeşului şi pe afluenţii Oltului mijlociu, unde au fost în scădere.
Creşteri de niveluri şi debite s-au înregistrat pe unele râuri din jumătatea de est a ţării, datorită precipitaţiilor căzute în interval şi propagării.
Pe cursul mijlociu şi inferior al Jiului, debitele au fost în creştere prin propagare.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (peste 100% din normalele lunare) pe cursul mijlociu al Siretului şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe: Tur, Bega Veche, Moraviţa, Jijia,Trotuş, Bârlad, cursul inferior al Bistriței, unii afluenţi ai Someșului (Fizeș, Lăpuş, Cavnic), Mureșului (Luţ, Comlod, Feernic, Vișa, Domald, Secaș, Sebeș, Râul Mare),  Jiului (Coşuştea, Amaradia), Oltului (Ghimbășel, Hârtibaciu, Beica) și Trotușului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.