Caracterizarea starii raurilor în intervalul 19.02.2020 ora 07.00 – 20.02.2020 ora 07.00


Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Nera, Putna, Buzău, cursul superior al Siretului, cursurile mijlocii şi inferioare ale Timişului, Sucevei şi Trotuşului, unde au fost în creştere ca urmare a precipitaţiilor căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluţiei formaţiunilor de gheață şi propagării.
Creşteri izolate de debite, ca urmare a precipitaţiilor căzute în interval, s-au înregistrat în bazinul superior şi inferior al Oltului şi în bazinul superior al Prahovei. 
Formaţiunile de gheaţă (preponderent gheaţă la maluri, izolat năboi şi pod de gheaţă), prezente pe unii afluenţi ai Oltului mijlociu şi pe unele râuri din bazinele superioare ale râurilor: Someş, Mureş, Moldova şi Bistriţa, au fost in diminuarea și eliminare.
Curge năboi (zăpadă îngheţată în albie) pe râurile din bazinele hidrografice: Bistriţa – Miţa, Bistriţa – Dorna Arini, la Broşteni, Dorna – Dorna Cândreni.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste mediile multianuale lunare) pe Someşul Mic, Suceava, pe cursul superior şi mijlociu al Bistriţei, cursul superior al Trotuşului şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Moraviţa, Vedea, Jijia, Bârlad, pe unii afluenți ai Jiului inferior (Coșuștea, Amaradia, Raznic), ai Oltului mijlociu şi inferior (Homorod, Şercaia, Pârâul Nou, Hârtibaciu, Lotru, Cungrişoara, Mamu, Beica, Olteţ) și ai Argeșului (Râul Doamnei, Argeşel, Cârcinov, Neajlov).
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.


Înapoi

Caracterizarea starii raurilor în intervalul 17.12.2019 ora 07.00 – 18.12.2019 ora 07.00

Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinul superior al Ialomiţei şi cursul inferior al Jiului, unde au fost în scădere uşoară.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la mal) existente în bazinul superior al Mureşului, au fost în restrângere și eliminare, iar cele din bazinele Moldovei şi Bistriței s-au menţinut fără modificări importante.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-100% din mediile multianuale lunare, mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe: Crasna, Barcău, Crişul Negru, Crişul Alb, Bega Veche, Timiş, Moraviţa, Caraş, Rm. Sărat, Tazlău, Bârlad, Jijia, cursul inferior al Bistriței, unii afluenţi ai Someșului (Sălăuţa, Ilişua, Lonea, Fizeş, Lăpuş), ai Mureșului (Luţ, Comlod, Feernic, Vișa, Secaș, Ampoi, Râul Mare) și mai mari (peste 100% din normalele lunare) pe cursul inferior al Jiului, pe Motru şi pe unii afluenți ai Oltului inferior. 
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 

Noutăți Noutăți

Anunțuri Anunțuri