Caracterizarea starii raurilor în intervalul 18.09.2021 ora 07.00 – 19.09.2021 ora 07.00

Debitele au fost în creștere ca urmare a precipitațiilor căzute în interval și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Lăpuș, Târnave, Suceava, bazinele superioare ale Vișeului, Izei, Oltului, Buzăului, Moldovei, cursurile mijlocii și inferioare ale Someșului, Crișului Negru, Crișului Alb, Mureșului, Timișului, cursurile inferioare ale Crasnei, Barcăului, Crișului Repede, Arieșului, Begăi, Bârzavei, Jiului și Bistriței, în scădere pe râurile din bazinele hidrografice Someșul Mic, Cibin, Lotru, Ialomița, bazinele superioare ale Someșului, Crișurilor, Mureșului, Begăi, Timișului, Bârzavei, Jiului, Argeșului, bazinele superioare și mijlocii ale Crasnei, Barcăului, Arieșului și relativ staționare pe celelalte râuri.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crișul Repede, Barcău, bazinele superioare ale Mureșului și Bistriței, cursurile râurilor Sabar, Dâmbovița, Ialomița și cursul superior al Buzăului  şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Bega Veche, Timiș, Bârzava, Moravița, Nera, Tazlău, Bârlad și pe afluenții Prutului.
A fost în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 97 din 16.09.2021 până la ora 16:00.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.