Caracterizarea starii raurilor în intervalul 19.07.2019 ora 07.00 – 20.07.2019 ora 07.00

 
Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinul hidrografic Prahova, unde au fost în creștere ca urmare a precipitațiilor căzute în interval și propagării și râurile din bazinele hidrografice: Crișul Alb, Putna, Trotuș, Moldova, Suceava, Prut, bazinul superior al Oltului, cursurile mijlocii și inferioare ale Crișului Negru, Mureșului, Timișului și Bârzavei și cursul Siretului, unde au fost în scădere.
Creşteri izolate de niveluri şi debite, ca urmare a  precipitaţiilor căzute în interval sub formă de aversă, s-au mai înregistrat și pe unele râuri din bazinele superioare ale Argeşului și Buzăului.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe Bega inferioară, cursul Prutului aval de Stânca Costeşti şi pe afluenţii Prahovei şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Lăpuș, Crasna, Moravița, Rm. Sărat, Bârlad, Jijia şi pe unii afluenţi ai Mureşului (Comlod, Iara, Feernic, Domald, Secaș, Sebeş, Râul Mare).
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.