Caracterizarea starii raurilor în intervalul 27.03.2020 ora 07.00 – 28.03.2020 ora 07.00

Debitele au fost în creștere ca urmare a cedării apei din stratul de zăpadă și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Nera, Cerna, Jiu, Trotuș, Suceava, afluenții Oltului inferior, bazinele superioare ale Crișului Repede, Mureșului, Timișului, Ialomiței, Prahovei, Putnei, Bistriței, Jijiei, bazinele superioare și mijlocii ale Argeșului, Moldovei, cursul mijlociu și inferior al Buzăului și cursul superior al Prutului, în scădere pe râurile din bazinele hidrografice ale Târnavelor, pe cursurile mijlocii și inferioare ale Crișului Negru și Mureșului, pe cursurile inferioare ale Someșului, Crișului Repede și Crișului Alb și relativ staționare pe celelalte râuri.
Creșteri mai însemnate de niveluri și debite ca urmare a cedării accelerate a apei din stratul de zăpadă s-au înregistrat în bazinele hidrografice Motru și Olteț.
Creșteri izolate de niveluri și debite s-au înregistrat și pe unele râuri mici din bazinele superioare ale Someșului, Crișului Alb, Oltului, Bistricioarei, Cracăului și unii afluenți ai Oltului mijlociu ca urmare a cedării apei din stratul de zăpadă. 
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste mediile multianuale lunare) pe râurile din bazinul hidrografic Motru, bazinele superioare  ale Firizei, Someșului Mic, Mureșului, Jiului, Gilortului, Lotrului, Oltețului, Argeșului și cursul superior şi mijlociu al Bistriței şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Lăpuș, Crasna, Barcău, Crişul Alb, Moraviţa, Vedea, Bârlad, pe afluenții Prutului, pe unii afluenți ai Jiului inferior (Amaradia), ai Oltului mijlociu şi inferior (Turcu, Homorod, Şercaia, Pârâul Nou, Hârtibaciu, Cungrișoara, Beica, Mamu), ai Mureșului inferior şi ai Argeşului (Vâlsan, Râul Doamnei, Argeşel, Sabar, Potop, Neajlov).
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.


Înapoi

Caracterizarea starii raurilor în intervalul 21.01.2020 ora 07.00 – 22.01.2020 ora 07.00

Debitele au fost în general staționare, exceptând cursul superior al Prutului, unde au fost în scădere ușoară.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, pod de gheață) prezente în majoritatea bazinelor hidrografice (exceptând cursurile râurilor Somșul Mic, Bega, Bârzava, Caraș, Cerna,  Bârlad și Prut, cursurile mijlocii și inferioare ale Barcăului, Nerei, Jiului, Argeşului, Vedei, Dâmboviței, Ialomiţei și Trotușului) și cursurile inferioare ale Mureșului și Siretului, s-au menţinut fără modificări importante, exceptând râurile din Crişana unde au fost în ușoară diminuare.
Predomină podul de gheață în bazinele Iza, Tur, Someșul Mare, Crasna, bazinele superioare ale Crişului Repede, Mureşului, Bistriței și în bazinul superior și mijlociu al Oltului.
Curge năboi (zăpadă îngheţată în albie) pe râurile la staţiile hidrometrice: Someșul Mare – Nepos, Gurghiu - Ibăneşti, Târnava Mică – Sărățeni, Gilort – Turburea, Râul Doamnei – Bahna Rusului, Ialomița – Târgoviște și Bistrița pe sectorul Dorna Arini - Frumosu.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Crasna, Barcău, Crișul Alb, Crişul Negru, Bega Veche, Moraviţa, Caraş, Bârlad, bazinul superior al Jijiei, pe cursurile inferioare ale Someşului şi Bistriţei, pe unii afluenţi ai Someşului (Sălăuţa, Şieu, Bistriţa, Ilişua, Lonea, Fizeș, Lăpuş, Cavnic), Mureşului (Luţ, Comlod, Feernic, Vişa, Ampoi, Râul Mare, Râul Galben), Jiului inferior (Coșuștea, Amaradia), ai Oltului mijlociu (Homorod, Hârtibaciu) și ai Argeșului superior (Râul Doamnei, Cârniciov şi Dâmbovnic). 
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.

Noutăți Noutăți

Anunțuri Anunțuri