Caracterizarea starii raurilor în intervalul 26.02.2020 ora 07.00 – 27.02.2020 ora 07.00

Debitele au fost în creştere, datorită precipitaţiilor căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării pe râurile din bazinele: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Mureș, Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Jiu, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna, Rm. Sărat, Buzău şi bazinul superior şi mijlociu al Oltului, iar pe celelalte râuri au fost relativ staţionare.
Formaţiunile de gheaţă (preponderent gheaţă la maluri, izolat pod de gheaţă), prezente izolat în bazinele superioare ale Moldovei şi Bistriţei au fost în diminuare şi restrângere, iar cele din bazinul superior al Oltului au fost în eliminare.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste mediile multianuale lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someș (exceptând Someșul Mic), Arieș, bazinele superioare ale Crișului Repede, Mureșului, Târnavelor, Carașului, Nerei, pe cursurile Siretului, Sucevei, cursul superior al Trotușului și cursurile superioare și mijlocii ale Bistriței și Moldovei şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Crişul Alb, Moraviţa, Vedea, Jijia, Bârlad, pe cursul superior al Tazlăului, pe cursul inferior al Bistriţei şi pe unii afluenți ai Jiului inferior (Coșuștea, Amaradia, Raznic), ai Oltului mijlociu şi inferior (Pârâul Nou, Hârtibaciu, Cungrişoara, Mamu, Beica, Olteţ) și ai Argeșului (Râul Doamnei, Argeşel, Cârcinov, Neajlov).
În interval s-au emis trei ATENŢIONĂRI HIDROLOGICE de fenomene imediate.

Se situează peste COTA DE ATENŢIE râurile la staţiile hidrometrice: Dornişoara – Poiana Stampei (120+16)-jud.SV (nivel influenţat datorită evoluţiei formaţiunilor de gheaţă) şi Ilva – Poiana Ilvei (150+10)-jud.BN;