Caracterizarea starii raurilor în intervalul 14.01.2021 ora 07.00 – 15.01.2021 ora 07.00

Debitele au fost în scădere, exceptând râurile din bazinul Vedea, bazinul inferior al Argeșului și cursul inferior al Ialomiței unde au fost în creștere datorită cedării apei din stratul de zăpadă și propagării, iar pe râurile din bazinul Bârladului și afluenții Prutului au fost staționare.
Se situează peste COTA DE ATENȚIE râul Urlui la stația hidrometrică Furculeşti (150+1)-jud. TR.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi şi izolat pod de gheaţă) au fost în uşoară extindere şi intensificare, fiind prezente în bazinul Olt, bazinele superioare și mijlocii ale Ialomiței, Bistriței, bazinele superioare ale râurilor Mureș, Arieș, Argeș, Buzău, Putna, Tazlău, Moldova şi izolat, în bazinele superioare ale Someșului Mare, Someșului Mic, Crișului Repede și  pe unii afluenţi ai Bârladului şi Jijiei.
Curge năboi (zăpadă înghețată în albie) pe râurile la stațiile hidrometrice: Sălăuța – Salva, Bistrița – Mița (afluent al Someșului Mare), Mureș pe sectorul Toplița – Stânceni, Iara – Valea Ierii, Ialomicioara – Fieni, Bistriţa pe sectorul Dorna Giumalău – Frumosu şi Neagra-Gura Negrii. 
Debitele se situează la valori în jurul și peste mediile multianuale lunare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Crasna, Barcău, Crișuri, Someșul Mic, Târnave, Bârlad și Jijia, unde sunt cuprinse între 30-90% din normalele lunare. 


Înapoi

Caracterizarea starii raurilor în intervalul 26.11.2020 ora 07.00 – 27.11.2020 ora 07.00


Debitele au fost în general staționare, exceptând cursul inferior al Mureșului și cursul mijlociu şi inferior al Timișului, unde au fost în creștere prin propagare. 
Pe râurile din bazinele hidrografice Bistriţa şi Trotuș, debitele au fost în scădere ușoară.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, pod de gheaţă) prezente în bazinele superioare ale Someşului Cald, Someșului Mare, Crișului Repede, Mureșului, Olt, Buzăului, Bistriţei şi Moldovei au fost în uşoară extindere si intensificare şi şi-au făcut apariţia şi pe râurile din bazinele Vişeului, Izei, Turului, pe cursul superior al Lăpuşului. 
Curge năboi pe râurile la staţiile hidrometrice: Iza – Vadu Izei, Someşul Mare – Nepos, Mureș – Stânceni, Bistriţa – Miţa, Lăpuş – Răzoare, Mureş – Stânceni, Bistriţa (sector Dorna Giumalău – Frumosu), Dorna – Dorna Cândreni şi Neagra – Gura Negrii. 
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile: Bârzava, Caraș, cursurile superioare ale Trotușului și Siretului, cursul inferior ale Begăi și mai mici (sub 30% din normalele lunare) în bazinele hidrografice: Vaser, Iza, Mara, Lăpuș, Bega Veche, Cerna, Rm. Sărat, Milcov, Bârlad, Jijia, pe unii afluenţi ai Jiului, Argeşului superior şi ai Oltului inferior.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.


Noutăți Noutăți