Caracterizarea starii raurilor în intervalul 27.03.2021 ora 07.00 – 28.03.2021 ora 07.00

Debitele au fost în creștere ca urmare a cedării apei din stratul de zăpadă și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Crişul Repede, Caraş, Nera, Suceava, Bistrița, Trotuş, Putna, Rm. Sărat, bazinele superioare ale Barcăului, Crişului Negru, Târnavelor, Jiului, Argeşului, Ialomiței, Buzăului, Moldovei şi cursul superior şi mijlociu al Oltului.
Pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Bega, Timiş, Bârzava, Moravița, Cerna, Bârlad, pe cursul superior al Mureşului şi pe râurile din Dobrogea, debitele au fost relativ staționare. 
Pe celelalte râuri debitele au fost în scădere.
Formaţiunile de gheaţă (gheață la maluri) prezente pe râurile din bazinele hidrografice Moldova şi Bistrița, au fost în diminuare, restrângere şi eliminare, fiind semnalate doar pe râul Moldova la stația hidrometrică Lunguleț.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Bega, Bârzava, Caraș, Nera, Prahova, bazinele superioare ale Crișului Repede, Jiului, Argeșului, Ialomiței, Trotușului, pe râurile din Dobrogea și pe cursul Prutului şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice Bega Veche, Rm. Sărat și Bârlad.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.