Caracterizarea starii raurilor în intervalul 21.11.2017 ora 07.00 – 22.11.2017 ora 07.00

Debitele au fost relativ staţionare, exceptând cursul inferior al Mureşului (sector Brǎnişca – Arad) unde au fost în uşoarǎ creştere datoritǎ precipitaţiilor cǎzute în interval şi propagǎrii.
Pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza şi Someş, debitele au fost în scădere.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare şi mai mari (peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Lăpuş, Crişul Repede, Buzău, Trotuş, bazinele superioare ale Ialomiţei şi Bistriţei, bazinul inferior al Mureşului şi pe râurile din Dobrogea. 
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.


Înapoi

Caracterizarea starii raurilor în intervalul 29.07.2017 ora 07.00 – 30.07.2017 ora 07.00


Debitele au fost în general în scădere, exceptând cursul mijlociu al Oltului și cursul mijlociu și inferior al Ialomiței, unde au fost în creștere prin propagare și râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crișul Repede, Bârlad, bazinele superioare ale Sucevei și Moldovei, cursul superior și mijlociu al Someșului și cursul inferior al Prutului (aval Drânceni), unde au fost relativ staționare.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinul hidrografic Ialomița şi pe cele din Dobrogea și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe: Crasna, Barcău,Timiș, Bârzava, Bârlad, bazinul superior şi mijlociu al Prutului, pe unele râuri din bazinele hidrografice: Someș (Sălăuța, Șieu, Lonea, Fizeș, Lăpuș), Crișul Negru (Crișul Pietros, Valea Roșie, Holod, Teuz), Mureș (Luț,  Comlod, Iara, Târnave, Domald, Secaș, Râul Mare), Suceva şi Moldova.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.