Caracterizarea starii raurilor în intervalul 25.03.2019 ora 07.00 – 26.03.2019 ora 07.00

Debitele au fost staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș (cu excepția Someșului Mic, unde au fost staționare), Suceava, bazinele superioare ale Moldovei, Trotușului, Buzăului, cursul superior și mijlociu al Bistriței, cursul superior al Prutului, unde au fost în creștere datorită efectului combinat al precipitațiilor căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării și râurile din bazinul hidrografic al Târnavelor, cursul Mureșului, Prahovei, cursul superior al Oltului, cursurile mijlocii și inferioare ale Timișului, Jiului, Ialomiței și cursul inferior al Bârzavei, unde au fost în scădere ușoară.
Creșteri mici de niveluri şi debite datorită efectului combinat al cedării apei din stratul de zăpadă și precipitaţiilor slabe cantitativ căzute în interval s-au mai inregistrat și pe unele râuri din bazinele superioare ale Mureșului, Lotrului, Ialomiței și pe unii afluenți din bazinul superior și mijlociu al Oltului. 
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din  mediile multianuale lunare, mai mari pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someșul Mare, Lăpuş,  Târnave, Arieș, Cibin, Prahova, Suceava, Moldova, Bistrița și Buzău, în bazinele superioare ale Mureșului, Jiului, Oltului, Trotușului, Putnei şi pe tot cursul Mureșului și Jiului și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele Vedea,  Bârlad, pe afluenții Prutului și izolat în bazinul inferior al Argeșului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.

Înapoi

Caracterizarea starii raurilor în intervalul 30.01.2019 ora 07.00 – 31.01.2019 ora 07.00

Debitele au fost în general în creștere datorită efectului combinat al precipitațiilor lichide căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Mureș, Bega, Timiș, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Vedea, Argeș, Ialomița, Buzău și numai prin propagare pe cursul inferior al Bârzavei și pe cursul mijlociu și inferior al Prutului. Pe celelalte râuri, debitele au fost relativ staționare, exceptând râurile din bazinele Moravița, Caraș și bazinul superior și mijlociu al Bârzavei, unde au fost în scădere.
Creșteri mai însemnate de debite ca urmare a cedării apei din stratul de zăpadă și a precipitațiilor lichide căzute în interval s-au înregistrat pe râurile din bazinele: Lăpuș, Crișul Alb, Jiu, bazinul inferior al Oltului și bazinul superior al Ialomiței. 
Se situează peste COTELE DE ATENŢIE râurile la staţiile hidrometrice: Moraviţa – Moravița  (250+16)-jud. TM  și Orlea – Celei (180+19) – jud. GJ.
Debitele se situează în general la valori peste mediile multianuale lunare (peste 100%), mai mici (30-90% din valorile multianuale lunare) pe râurile din bazinele: Trotuș, Bârlad, Jijia, bazinele superioare ale Someșului, Mureșului și Timișului, bazinul inferior al Crișului Repede, 
Formațiunile de gheață (gheaţă la mal, năboi și pod de gheaţă) existente pe râurile din Moldova, în bazinul superior al Mureșului, bazinul superior și mijlociu al Oltului și izolat în Maramureș au fost în diminuare și restrângere. 
Predomină podurile de gheață pe râurile din bazinele hidrografice: Suceava, Trotuș, Bârlad, Jijia, bazinele inferioare ale Moldovei și Prutului și bazinul superior al Bistriţei, iar pe celelalte râuri gheaţa la mal. 
Amonte de baraj ac. Izvoru Muntelui, pe râul Bistrița, jud. Neamț, fenomenele de iarnă se manifestă pe o lungime totală de 4,8 km. Râul prezintă aglomerări de ghețuri cu grosimi cuprinse între 0,10 – 2,00 m de la viaduct Poiana Largului până aval 0,4 km baraj Topoliceni, pe o lungime de 4,8 km. Tronsonul  prezintă ochiuri şi canal dezgheţat cu lăţimi cuprinse între 1 şi 10 m pe 50% din lungime.
Este în vigoare ATENŢIONAREA HIDROLOGICĂ NR. 5 din 30.01.2019.

Noutăți Noutăți

Anunțuri Anunțuri