Caracterizarea starii raurilor în intervalul 31.07.2018 ora 07.00 – 01.08.2018 ora 07.00

Debitele au fost în creştere ca urmare a precipitaţiilor căzute în interval şi propagării, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Crişul Repede, Crişul Negru, Bârzava, bazinele superioare şi mijlocii ale Mureşului, Oltului şi Prutului, bazinul superior al Argeşului, bazinele mijlocii şi inferioare ale Crişului Alb şi Siretului, unde au fost în scădere.
Pe râurile din bazinele: Barcău, Bega, Timiş, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, bazinul superior al Jiului şi pe râurile din Dobrogea, debitele au fost relativ staţionare.
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri mai însemnate de niveluri și debite, cu depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE, s-au înregistrat pe unele râuri din zonele de deal şi de munte.
Debitele se situează la valori mai mari de 100% din mediile multianuale lunare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Cerna, afluenţii Jiului şi unii afluenţi ai Argeşului superior, unde se situează sub normalele lunare, cu valori cuprinse intre 30-90% din acestea.
Se situează peste COTELE DE ATENŢIE râurile la staţiile hidrometrice: Dâmboviţa – Dragomireşti (200+51)-jud.IF, Jijia – Dângeni (380+34)-jud.BT şi Ciric – Iași (170+35)-jud.IS. 
 În interval s-au situat peste:
COTA DE INUNDAŢIE râul Buhai la staţia hidrometrică Pădureni (300+8)-jud.BT;
COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Orăştie – Grădiştea de Munte (65+9)-jud. HD şi Jijia – Dorohoi (360+3)-jud.BT.
În interval au emise trei AVERTIZĂRI HIDROLOGICE şi trei ATENŢIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 53 din 30.07.2018.