Diagnoza şi prognoza hidrologică pentru Dunăre la intrarea în ţară şi pe sectorul romanesc – 2018.01.23

Situaţia debitelor şi nivelurilor
în intervalul 22.01.2018, ora 07.00 – 23.01.2018, ora 07.00

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în scădere, având valoarea de 7100 m3/s, peste media multianuală a lunii ianuarie (4950 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere la Gruia și pe sectorul Bechet – Giurgiu, în creștere la Calafat, Tulcea și pe sectorul Călărași – Galați și staționare la Oltenița și Isaccea.

Prognoza debitelor şi nivelurilor
în intervalul 23.01.2018, ora 07.00 – 30.01.2018, ora 07.00

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creștere în primele patru zile până la valoarea de 7400 m3/s, apoi în scădere până la valoarea de 7200 m3/s, situându-se peste media multianuală a lunii ianuarie (4950 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în prima parte a intervalului în scădere pe sectoarele Gruia – Calafat și Tr. Măgurele – Vadu Oii, în creștere pe sectorul Bechet – Corabia și relativ staționare pe sectorul Brăila – Tulcea, iar în a doua parte a intervalului vor fi în general în creștere pe sectorul Gruia – Oltenița și în scădere pe sectorul Călărași – Tulcea.