Informare generală cu privire la planurile de management al riscului la inundații

Problema esenţială în managementul riscului la inundaţii este aceea a riscului acceptat de populaţie şi decidenţi, ştiut fiind că nu există o protecţie totală împotriva inundaţiilor (risc zero), după cum nu există nici un consens general asupra riscului acceptabil.
Riscul la inundaţii este caracterizat de natura fenomenului de inundare (inundaţii din cursuri de apa, viituri rapide, inundaţii din cresterea nivelului apelor subterane, inundaţii generate de furtuni marine, inundaţii exceptionale generate de accidente / incidente la constructii hidrotehnice-diguri, baraje) şi probabilitatea de producere asociata acestora, corelat cu gradul de expunere al receptorilor (numărul persoanelor şi al bunurilor expuse riscului la inundații precum şi valoarea economica a acestora) si vulnerabilitatea la inundaţii a receptorilor, rezultând implicit că pentru reducerea riscului trebuie acţionat asupra acestor caracteristici ale sale.
Diminuarea consecinţelor inundaţiilor este rezultatul unei combinaţii ample, dintre măsurile şi acţiunile premergătoare producerii fenomenului (activităţi de prevenire, de protecţie şi de pregătire), cele de management din timpul desfăşurării inundaţiilor (acţiunile de răspuns întreprinse în timpul inundaţiilor, cunoscute sub denumirea de managementul situaţiilor de urgenţă) şi cele întreprinse post inundaţii (de reconstrucţie şi învăţăminte deprinse ca urmare a producerii fenomenului).
În acord cu legislația europeană și literatura de specialitate internațională, gestionarea riscului la inundaţii înseamnă aplicarea unor politici, proceduri şi practici având ca obiective identificarea riscurilor, analiza şi evaluarea lor, tratarea, monitorizarea şi reevaluarea riscurilor în vederea reducerii acestora, astfel încât comunităţile umane, toţi cetăţenii, să poată trăi, munci şi să-şi satisfacă nevoile şi aspiraţiile într-un mediu fizic şi social durabil.
Conform cerințelor Directivei privind evaluarea si managementul riscului la inundații, până la 22 decembrie 2015, tuturor statelor membre le revine obligația să elaboreze Planurile de Management al Riscului la Inundaţii (cu raportare la C.E. – 22 martie 2016), pentru toate zonele identificate cu risc potențial semnificativ la inundaţii, aflate sub incidența art. 5 al Directivei (raportate la C.E. în martie 2012), pentru care, de altfel, s-au elaborat hărți de hazard și de risc la inundații, în conformitate cu Articolul 6 al Directivei (hărți raportate la C.E. în martie 2014).
Planurile de Management al Riscului la Inundaţii trebuie coordonate la nivel de bazin hidrografic (Unitate de Management), în conformitate cu articolul 3.2(b) (art. 7.1 şi 4, art. 8), respectiv – în cazul României – la nivelul Administraţiilor Bazinale de Apă.
În acest sens statele membre stabilesc obiective de management al riscului la inundaţii, axându-se pe reducerea potențialelor efecte negative ale inundaţiilor pentru sănătatea umană, activitatea economică, mediul înconjurător și patrimoniul cultural. Menționăm că Planurile de Management al Riscului la Inundaţii vor contribui, în același timp, la atingerea obiectivelor stabilite prin Strategia naţională de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung (aprobată prin H.G. 846/ 2010).
Programul de măsuri într-un bazin se bazează pe măsuri structurale și nonstructurale. Măsurile structurale au rol de protecţie, prevenire şi diminuare a efectelor inundaţiilor şi sunt aplicate în scopul reducerii debitului de vârf al viiturilor, a nivelurilor maxime în albie, a duratei viiturii, apărând bunurile şi populaƫia din albia majoră. Realizarea/ implementarea acestora presupune, de regulă, o perioadă îndelungată şi necesită o amplă analiză din mai multe puncte de vedere (criterii tehnice, economice, de mediu, sociale etc.).
La nivel european, măsurile structurale nu mai sunt considerate ca fiind în mod obligatoriu cea mai bună soluţie pentru gestionarea inundaţiilor. În acest sens, se pune tot mai mult accentul pe măsurile nonstructurale şi soluţiile de tip infrastructură verde, acestea devenind tot mai importante odată cu recunoaşterea crescândă a beneficiilor sale. Astfel, sunt recomandate măsurile de management natural a inundaţiilor, măsuri orientate pe creşterea capacităţilor de stocare temporară a apei provenită din inundaţii şi care, în acelaşi timp, pot furniza servicii pentru ecosisteme. Conceptul dezvoltat la nivelul C.E. poartă denumirea de Măsuri Naturale de Retenţie a Apei (Natural Water Retention Measures), care reprezintă măsuri-suport pentru infrastructura verde.
În concordanţă cu literatura de specialitate, măsurile nonstructurale sunt clasificate în două mari categorii : măsuri de reducere a probabilității de inundaţii (reducere a hazardului) și măsuri pentru creşterea rezilienţei la inundaţii.
Un exemplu de măsuri pentru reducerea hazardului sunt măsurile de împădurire, terasare a vesanților cu livezi sau viță de vie, practicarea lucrărilor agricole perpendicular pe panta terenului, lucrări de combatere a torenților și a eroziunii solului, măsuri de evitare a unor construcții noi în zona inundabilă etc. Ca măsuri de creștere a rezilienței, amintim măsurile pentru creşterea gradului de conştientizare al comunităţii, măsuri privind prognoza inundaţiilor, măsuri privind managementul situaţiilor de urgenţă și nu în ultimul rând, măsuri de reglementare a construcțiilor aflate în prezent în zonele inundabile: măsuri de consolidare/ supraînălțare a locuinței, măsuri de impermeabilizare a structurii acesteia etc.
Măsurile care pot fi luate sunt complexe și necesită implicarea mai multor instituții, autorități locale, județene, bazinale, mai mulți „actori", dintre care, cel mai important este chiar populația.
Planurile de Management al Riscului la Inundaţii vor sprijini procesul decizional si vor contribui la creșterea gradului de conștientizare și înțelegere a riscului la inundaţii, în special în zonele cu risc potențial semnificativ la inundaţii. Ele vor fi elaborate și publicate pe site-ul Adminitrației Naționale "Apele Române", al Administraţiilor Bazinale de Apă (A.B.A.) și al Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A.) până la data de 22 decembrie 2015 și, mai apoi, raportate către Comisia Europeană până în 22 martie 2016.