Prognoza hidrologica lunara pentru intervalul ianuarie 2021 – martie 2021

Râuri interioare:

În luna ianuarie 2021 regimul hidrologic se va situa la următoarele valori:

– peste mediile multianuale lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Ialomiţa, Buzău, Rm.Sărat şi Putna;

– între 80–100% din mediile multianuale lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu, Olt superior şi mijlociu, Argeş, Trotuş, Bistriţa, Moldova, Suceava, pe cursul Siretului şi pe râurile din Dobrogea;

– între 50–80% din mediile multianuale lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna şi Prut;

– între 30–50% din mediile multianuale lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Olt inferior şi Vedea;

– sub 30% din normalele lunare pe râurile din bazinul Bârladului.

În prima decadă a lunii ianuarie 2021 formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri) prezente izolat doar pe unele râuri mici din zona de munte din nordul Moldovei se vor menţine, apoi acestea vor avea intensităţi şi extinderi variabile, în funcţie de evoluţia precipitaţiilor şi a temperaturilor.

În luna februarie 2021 regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100% din normalele lunare) pe râurile din bazinul Jiului şi mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru şi Crişul Alb. Cele mai mici valori (sub 30% din normalele lunare) se vor înregistra pe afluenţii Oltului inferior, pe Vedea, Bârlad şi pe afluenţii Prutului.

            În luna februarie 2021 formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, pod de gheaţă, curgeri de năboi şi sloiuri, blocaje de gheţuri) vor avea extinderi şi intensităţi variabile, mai ales pe râurile din zona de munte din nordul, estul şi centrul ţării, fiind frecvent podul de gheaţă pe râurile mici. În funcţie de evoluţia temperaturilor şi a precipitaţiilor, formaţiunile de gheaţă vor putea produce prin evoluţia lor blocaje de gheţuri pe unele sectoare de râu, care pot determina variaţii semnificative de niveluri, îndeosebi pe unele râuri din bazinele hidrografice: Bistriţa, Olt, Mureş, Vişeu, Iza şi Someş.

În luna martie 2021 regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Olt superior şi mijlociu, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Rm.Sărat, Putna, Trotuş şi Bistriţa şi mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Olt inferior, Vedea şi Jijia. Cele mai mici valori (sub 30% din normalele lunare) se vor înregistra pe râurile din bazinul Bârladului.

În luna martie formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, pod de gheaţă, zăpoare) vor fi în diminuare, restrângere şi chiar eliminare spre sfârşitul lunii şi pot determina creşteri artificiale de niveluri şi debite pe unele râuri din nordul, centrul şi estul ţării (în special pe Vişeu, Iza, pe cursurile superioare şi mijlocii ale Someşului, Mureşului, Oltului, Bistriţei şi pe unii afluenţi ai lor).

Fluviul Dunărea

Pe baza elementelor statistice de medie şi lungă durată a fost elaborată prognoza debitelor medii şi extreme lunare pe Dunăre la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) pentru intervalul ianuarie – martie 2021, valori prezentate în tabelul de mai jos:

 

Ianuarie 2021

Februarie 2021

Martie 2021

m.a.

 

m.a.

 

m.a.

 

Q maxim (mc/s)

 

6500

 

5000

 

8000

Q mediu (mc/s)

4950

5100

5300

4000

6700

6000

Q minim (mc/s)

 

3500

 

3000

 

4000

De asemenea, în tabel, în coloana „m.a.” sunt prezentate valorile medii multianuale ale debitelor corespunzătoare lunilor: ianuarie, februarie şi martie.

Aceste prognoze de lungă durată se vor actualiza prin prognozele de scurtă durată care vor fi precedate, în situaţiile în care se prognozează posibilitatea depăşirii COTELOR DE APᾸRARE, de avertizări hidrologice emise pe baza situaţiei hidrologice şi a evoluţiei factorilor meteorologici din momentul respectiv.