Prognoza hidrologica pentru rauri în intervalul 23.07.2019 ora 07.00 – 24.07.2019 ora 07.00

Debitele vor fi în general staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Târnave, Bistriţa, Trotuş, bazinele superioare ale Oltului, Argeşului, Ialomiţei şi pe râurile din Dobrogea, unde vor fi în creştere datorită precipitaţiilor, sub formă de aversă, cu caracter torenţial, prognozate şi propagării.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, pe unele râuri mici aferente zonelor de deal și munte, cu precădere în bazinele superioare ale Oltului, Ialomiţei, Trotuşului şi pe râurile din Dobrogea, datorită precipitaţiilor sub formă de aversă, cu caracter torenţial, prognozate.
Intră în vigoare ATENŢIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 51 din 23.07.2019.


Înapoi

Prognoza hidrologica pentru rauri în intervalul 06.06.2019 ora 07.00 – 07.06.2019 ora 07.00

Debitele vor fi în creştere ca urmare a precipitaţiilor în curs, celor prognozate şi propagării pe râurile din Maramureş, Crişana, Banat si pe cele din zonele de munte din Oltenia  Muntenia şi Transilvania, iar prin propagare pe cursurile inferioare ale râurilor mari din sudul şi estul ţării. Pe celelalte râuri debitele vor fi în scădere, exceptând cele din Dobrogea unde vor fi relativ staţionare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din zonele de deal și munte în special din vestul, sudul şi centrul ţării,  fiind posibile depășiri ale COTELOR DE APĂRARE, datorită precipitaţiilor sub formă de aversă, mai însemnate cantitativ, prognozate.
Se vor  situa peste:
- COTA DE PERICOL (în interval) râul Bega la staţia hidrometrică Balinţ (650+5)-jud.TM. şi râul Chizdia la staţia hidrometrică Ghizela (400+20)-jud.TM
- COTELE DE INUNDAŢIE râurile la staţiile hidrometrice: Bega Veche – Pischia (150+20)-jud.TM,  Bega – Chizătău (350+40)-jud.TM, Bârzava – Gătaia (375+20)-jud.TM, Bârzava – Partoș (200+20)-jud.TM. şi Prut – Şiviţa (435+5)-jud.GL.
 - COTELE DE ATENŢIE râurile la staţiile hidrometrice: Crasna – Domănești (400+95)-jud.SM, Crasna – Berveni (490+64)-jud.SM,  Bega Veche – Cenei (320+90)-jud.TM, Timiş – Grăniceri (600+100)-jud.TM, Pogăniş – Valea Pai(200+20)-jud.CS, Moravița – Moravița (250+10)-jud. TM, Jiu – Răcari (330+5)-jud.DJ, Bistriţa-Genuneni (150+10)-jud.VL, Neajlov – Vadu Lat (150+30)-jud. GR, Neajlov – Călugăreni (220+5)-jud.GR, Sabar – Vidra (360+5)-jud. IF, Azuga – Azuga (100+10)-jud.PH, Bârlad – Tecuci (300+80)-jud.GL, Racova – Puşcaşi (340+10)-jud.VS, Prut – Prisăcani (450+20)-jud. IS, Prut – Drânceni (560+10)- jud.VS, Prut – Fălciu (500+50)-jud.VS şi  Prut – Oancea (440+85)-jud. GL.
Intră în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 33 din 06.06.2019.