Prognoza hidrologica pentru rauri în intervalul 06.07.2020 ora 07.00 – 07.07.2020 ora 07.00

Debitele vor fi în creștere ca urmare a  precipitațiilor prevăzute și propagării pe râurile din bazinele superioare ale Vișeului, Izei, Someșului, Timișului, Bârzavei, Carașului, Nerei, Cernei, Argeșului, Ialomiței, bazinele superioare și mijlocii ale Jiului și Oltului, pe unii afluenți ai Mureșului din județul Hunedoara și numai prin propagare pe cursurile inferioare ale Mureșului, Târnavei, pe cursul mijlociu al Siretului (sectorul Nicolae Bălcescu – Adjudul Vechii) şi cursul Prutului pe sectorul şi Fălciu – Şiviţa, relativ staționare pe râurile din bazinele superioare ale Crasnei, Barcăului și Crișului Repede și în scădere pe celelalte râuri.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide cu efecte de inundații locale și creșteri mai însemnate de niveluri și debite cu depășirea COTELOR DE APĂRARE, pe unele râuri  mici din zonele de deal și de munte din sud – vestul și centrul ţării, datorită averselor de scurtă durată și cu caracter torențial prognozate.
Se vor menţine peste COTELE DE APĂRARE râul Prut, pe sectorul Prisăcani – Şiviţa, ca urmare a tranzitării în regim controlat prin Acumularea Stânca Costeşti a viiturilor formate în amonte de intrarea în ţară, dupa cum urmează :
COTELE DE PERICOL: Prut – Drânceni (700+4)-jud.VS, Prut – Fălciu (600+40) – jud.GL şi Prut – Oancea (600)-jud.GL
 – COTELE DE INUNDAȚIE: Prut – Prisăcani (520+60)-jud.IS, 
COTA DE ATENȚIE: Prut – Şiviţa (360+50) – jud. GL.
Intră în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 33 din 06.07.2020.