Prognoza hidrologica pentru rauri în intervalul 10.01.2018 ora 07.00 – 11.01.2018 ora 07.00

Debitele vor fi în general staționare, exceptând cursul mijlociu și inferior al Someșului, cursurile inferioare ale Crișului Negru și Crișului Alb, unde vor fi în scădere ușoară și cursul superior al Prutului, unde vor fi în creștere prin propagare.
Sunt posibile creșteri izolate de niveluri și debite pe unele râuri mici din zonele de munte din vestul, nordul și centrul ţării datorită precipitațiilor slabe prevăzute și cedării apei din stratul de zăpadă.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri) prezente în bazinele superioare ale unor râuri din nordul și centrul țării  se vor menține fără modificări importante.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.