Prognoza hidrologica pentru rauri în intervalul 24.09.2018 ora 07.00 – 25.09.2018 ora 07.00

Debitele vor fi în creștere ca urmare a precipitațiilor prognozate pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Lăpuș, bazinele superioare ale Someșului, Crasnei, Barcăului, Crișurilor, Mureșului, Târnavelor, Jiului, Argeșului, Ialomiței, Bistriței, Moldovei și Sucevei și bazinul superior și mijlociu al Oltului. Pe celelalte râuri debitele vor fi relativ staționare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri mai însemnate de niveluri și debite pe unele râuri mici din Maramureș, Crișana și zonele de munte ca urmare a precipitaţiilor sub formă de aversă, prognozate.