Prognoza hidrologica pentru rauri în intervalul 30.06.2021 ora 07.00 – 01.07.2021 ora 07.00

Debitele vor fi, în creștere, ca urmare a precipitațiilor prognozate, sub formă de aversă și cu caracter torențial, pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someșul Mare, Someșul Mic, bazinele superioare ale Crișurilor, Vedei, Argeșului, Ialomiței, bazinele superioare și mijlocii ale Mureșului, Jiului, bazinul mijlociu și inferior al Oltului, relativ staționare pe râurile din bazinele hidrografice: Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, bazinul inferior al Jiului, bazinul superior al Oltului, bazinele mijlocii și inferioare ale Vedei, Argeșului, Ialomiței și pe râurile din Dobrogea și în scădere pe celelalte râuri din țară. 
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu efect de inundaţii locale și creşteri mai importante de niveluri şi debite, cu posibile depășiri ale COTELOR DE APĂRARE, pe unele  râuri din zonele de deal şi munte, datorită precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă, cu caracter torențial și însemnate cantitativ. 
Intra în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 67 din 30.06.2021 începând cu ora 13:00.