Prognoza hidrologica pentru rauri în intervalul 31.08.2021 ora 07.00 – 01.09.2021 ora 07.00

Debitele vor fi în uşoară scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Someșul Mare, Vișeu, Iza, Tur, Lăpuș, Crișul Alb și bazinele superioare și mijlocii ale Crișului Negru, Crișului Repede, Barcăului și Crasnei unde vor fi în creștere datorită precipitațiilor prognozate și propagării.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și formarea de viituri rapide cu efecte de inundații locale și creșteri semnificative de niveluri și debite cu depășirea COTELOR DE ATENȚIE pe unele râuri mici din zonele de deal și munte din vestul și nord – vestul țării, datorită precipitațiilor cu posibil caracter torențial, prognozate.
Intră în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 96 din 31.08.2021.