Prognoza medie durata rauri în intervalul 13.11.2019 ora 07.00 – 19.11.2019 ora 07.00

În primele două zile ale intervalului de prognoză, debitele medii zilnice vor fi în general staţionare, exceptând râurile din Banat, Oltenia si vestul Munteniei, unde vor fi în creştere ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării. Sunt posibile creşteri mai însemnate de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi de munte din sud-vestul ţării.
În următoarele zile, debitele  vor fi  în  general  staţionare,  exceptând  râurile  din  sud-vestul ţării, unde vor fi în scădere.

Înapoi

Prognoza medie durata rauri în intervalul 03.07.2019 ora 07.00 – 09.07.2019 ora 07.00

În prima parte a intervalului debitele medii zilnice vor fi în general în scădere uşoară, exceptând râurile din Dobrogea și afluenții Prutului unde vor fi staționare, iar în partea a doua, vor fi în general staţionare.  
Sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie și creșteri mai însemnate de debite și niveluri pe unele râuri mici, în special din zonele de deal şi munte, ca urmare a  precipitaţiilor sub formă de aversă prognozate, în special în prima parte a intervalului, cu precădere pe râurile din nord-estul, centrul și estul țării.

Noutăți Noutăți