Prognoza medie durata rauri în intervalul 18.03.2018 ora 07.00 – 24.03.2018 ora 07.00

În prima parte a intervalului de prognoză, debitele medii zilnice vor fi în creştere datorită precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, începând din vestul ţării, exceptând cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor Vedea, Argeş, Ialomiţa, Buzău şi râurile din Dobrogea, unde vor fi în scădere în prima zi.
Sunt posibile creşteri însemnate de niveluri şi debite cu depăşirea COTELOR DE APĂRARE, datorită precipitaţiilor prevăzute, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării pe unele râuri din vestul, nordul, centrul și sudul ţării.
În ultima parte a intervalului debitele vor fi în scădere, exceptând cursurile inferioare ale râurilor mari, unde vor fi în creștere prin propagare.
Este posibilă apariţia formaţiunilor incipiente de gheaţă (ace de gheaţă, gheaţă la maluri) şi a curgerilor de năboi pe unele râuri din zona montană.