Prognoza medie durata rauri în intervalul 25.01.2019 ora 07.00 – 31.01.2019 ora 07.00

În primele două zile ale intervalului de prognoză, debitele medii zilnice vor fi relativ staţionare, exceptând râurile din sudul țării unde vor fi în creștere datorită efectului combinat al precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zapadă, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării. 
Se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE pe unele râuri din bazinele hidrografice: Drincea, Desnăţui, Jiu mijlociu şi inferior şi Olt inferior.
În următoarele zile ale intervalului debitele medii zilnice vor fi staţionare, exceptând cursurile superioare şi mijlocii ale râurilor din Oltenia şi Muntenia unde vor fi în scădere şi cursurile mijlocii şi inferioare ale Jiului, Oltului, Vedei, Argeşului şi Ialomiţei unde vor fi în creştere prin propagare.
Formaţiunile de gheaţă vor fi în diminuare şi restrângere şi pot determina în evoluţia lor, variaţii artificiale de niveluri şi debite pe unele sectoare de râu.