Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 02.01.2018 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 02.01.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crișuri, Bega, Timiş, Bârzava şi Moraviţa, unde au fost în scădere.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi) prezente pe unele râuri din bazinele superioare ale Mureșului, Oltului, Trotușului, Sucevei, Moldovei și Bistriței, au fost în restrângere, diminuare şi eliminare.
Debitele se situează în general la valori în jurul și peste mediile  multianuale  lunare, mai mici (30-90% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crişuri, Mureș, Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Vedea, Argeș, şi sub 30% pe râurile din bazinele hidrografice ale Bârladului și Jijiei.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 01.01.2018 – 02.01.2018 a fost  staţionar, având  valoarea  de  7200 m3/s,  peste  media  multianuală  a lunii  ianuarie  (4950 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere. 
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 02.01.2018 – 03.01.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general în creştere ca efect combinat al precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, exceptând cursul Siretului, râurile din bazinele hidrografice Vedea, Prut, Bârlad, cursurile inferioare ale Oltului, Argeşului şi Ialomiţei  şi pe cele din Dobrogea, unde vor fi relativ staţionare.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi) prezente, vor fi în restrângere, diminuare și eliminare.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar (7200 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere.