Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 03.11.2021 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 02.11.2021 ora 07.00 – 03.11.2021 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staționare, exceptând unele râuri mici din bazinele superioare ale Vișeului, Izei, Turului, Lăpușului, Someșului Mic, Crișurilor, Arieșului, Begăi, Timișului, Bârzavei, Carașului, Nerei și Cernei, unde au fost în creștere ușoară ca urmare a precipitațiilor căzute în interval.
Creșteri ușoare de niveluri și debite s-au mai înregistrat și pe unele râuri mici din sudul țării și zonele montane, ca urmare a precipitațiilor slabe căzute în interval.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-70%, mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Lăpuș, Crișul Negru, Crișul Alb, Bega Veche, Timiș, Nera, Cerna, Tazlău, Bârlad, Jijia, unii afluenți ai Crișului Repede (Iad, Borod) și izolat în bazinul Argeșului și bazinele inferioare ale Jiului, Oltului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 02.11.2021 – 03.11.2021 a fost în scădere, având valoarea de 2200 m3/s, sub media multianuală a lunii noiembrie (4650 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectoarele Gruia – Zimnicea și Hârșova – Tulcea și relativ staționare pe sectorul Giurgiu – Cernavodă.
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 03.11.2021 ora 07.00 – 04.11.2021 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staționare.
Sunt posibile ușoare creșteri de niveluri și debite și pe unele râuri din vestul țării, ca urmare a precipitațiilor slabe prognozate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
  
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staționar (2200 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere ușoară.