Înapoi

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 04.11.2019 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 03.11.2019 ora 07.00 – 04.11.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din vestul şi nord vestul ţării unde au avut o uşoară tendinţă de creştere. 
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mici (sub 30%) pe Mara, Tur, Bega Veche, Jijia, Bârlad, unii afluenţi ai Someșului (Sălăuța, Ilișua, Fizeș, Lăpuş), ai Crișului Negru (Crișul Pietros, Valea Roșie, Holod, Teuz), ai Mureșului (Comlod, Iara, Vișa, Secaș, Sebeș, Râul Mare), Jiului (Jaleş, Amaradia) şi Oltului (Ghimbășel, Homorod, Breaza, Hârtibaciu, Cungrișoara, Beica, Olteț).
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 03.11.2019 – 04.11.2019 a fost staţionar, având valoarea de 1900 m3/s, sub media multianuală a lunii noiembrie (4650 m3/s).   
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere.
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 04.11.2019 ora 07.00 – 05.11.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor avea o ușoară tendinţă de creștere datorită precipitațiilor prognozate și propagării pe unele râuri din sud-vestul, vestul, nordul, nord-vestul şi centrul ţării, iar pe celelate râuri vor fi în general staţionare.  
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere (1950 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere. 

Noutăți Noutăți

Anunțuri Anunțuri