Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 06.03.2018 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 06.03.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost relativ staţionare, exceptând cursul superior al Prutului unde au fost în creştere prin propagare.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, nǎboi, pod de gheaţă) prezente pe majoritatea râurilor (cu excepția unor râuri din Crișana și Banat) s-au menținut fără modificări importante, exceptând râurile din vestul ţării unde au fost în restrângere, diminuare şi eliminare, determinând în evoluţia lor variaţii artificiale de niveluri şi debite.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe Bârzava, în bazinele inferioare ale Timișului și Argeșului și pe râurile din Dobrogea și mai mici (10-20% din normalele lunare) pe majoritatea râurilor din bazinele Jijia și Bârlad.
Se situeză peste COTA DE ATENŢIE râul Urlui la staţia hidrometricǎ Furculeşti (150+3)-jud.TR.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 05.03.2018 – 06.03.2018 a fost în creştere, având  valoarea de 5800 m3/s, sub media  multianuală  a  lunii  martie  (6700 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere la Gruia și în scădere pe sectorul Calafat – Tulcea.
 
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 06.03.2018 – 07.03.2018 ora 07.00
 
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general în creștere ușoară datorită cedării apei din stratul de zăpadă, diminuării formaţiunilor de gheaţă şi precipitaţiilor prognozate.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, nǎboi, pod de gheaţă) prezente pe majoritatea râurilor (cu excepția unor râuri din Crișana și Banat) vor fi în ușoară diminuare și restrângere pe râurile din vestul și sudul țării și se vor menține fără modificări importante pe celelalte râuri.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere (6000 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere pe sectorul Gruia – Calafat şi în scădere pe sectorul Bechet – Tulcea.