Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 06.12.2019 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 05.12.2019 ora 07.00 – 06.12.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staţionare, exceptând râurile din bazinul Crişului Repede, Crişului Negru şi Crişului Alb unde au fost în scădere
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la mal, curgeri de năboi, izolat pod de gheaţă) au fost în exindere şi intensificare. 
Curge năboi pe unele râuri din bazinele superioare ale Someşului, Mureşului şi Bistriţei.
Podul de gheată se găseşte izolat în bazinele superioare ale Oltului, Argeşului, Ialomiţei, Bistriţei, Moldovei şi Bârladului.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (peste 100% din normalele lunare) pe cursul mijlociu al Siretului şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe: Mara, Tur, Crasna, Barcău, Crişul Alb, Bega Veche, Moraviţa, Rm. Sărat, Başeu, Bârlad, unii afluenţi ai Someșului (Şieu, Lonea, Fizeş), ai Mureșului (Luţ, Comlod, Feernic, Vișa, Secaș, Ampoi, Râul Mare), în bazinul superior al Jijiei şi pe cursul inferior al Bistriţei.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 05.12.2019 – 06.12.2019 a fost staționar, având valoarea de 4700 m3/s, sub media multianuală a lunii decembrie (5200 m3/s).   
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere. 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 06.12.2019 ora 07.00 – 07.12.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staţionare.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, izolat pod de gheață) prezente pe râurile din zonele montane din nordul, centrul şi estul țării vor fi în restrângere şi diminuare.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere (4800 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere.