Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 06.12.2021 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 05.12.2021 ora 07.00 – 06.12.2021 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice Bega, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera, Cerna, bazinul superior și mijlociu al Jiului unde au fost în creștere datorită precipitațiilor lichide căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării.
Pe râurile din bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri și Mureș debitele au fost în scădere. 
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza,Tur, Lăpuș, Crişul Repede, Arieş, în bazinele superioare ale Crișului Negru şi Trotușului și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Bega Veche, Moravița, Nera, Cerna, Bistrița inferioară, Tazlău, Putna, Rm. Sărat, Bârlad, Jijia şi Sitna.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, năboi) s-au menținut fără modificări importante, fiind prezente în bazinele superioare ale râurilor Moldova, Bistrița și izolat pe afluenții Prutului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 05.12.2021 – 06.12.2021 a fost în creștere, având valoarea de 4500 m3/s, sub media multianuală a lunii decembrie (5200 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere. 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 06.12.2021 ora 07.00 – 07.12.2021 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în creștere datorită efectului combinat al precipitațiilor lichide în curs, celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Arieș, Bega, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera, Cerna, Jiu și pe afluenții Mureșului inferior, iar pe celelalte râuri vor fi, în general, staționare.
Scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, cu efecte de inundații locale și creșteri mai importante de niveluri și debite se pot produce pe unele râuri mici din vestul și sud – vestul țării datorită precipitațiilor lichide, mai însemnate cantitativ, prognozate.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, năboi) existente vor fi în intensificare și ușoară extindere.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creștere (4800 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creștere.