Avertizări Avertizări

Avertizari

Avertizari fenomene imediate

Înapoi

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 07.12.2019 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul
06.12.2019 ora 07.00 – 07.12.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost relativ staţionare.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la mal, curgeri de năboi, izolat pod de gheaţă) s-au menţinut fără modificări importante. 
Curge năboi pe unele râuri din bazinele superioare ale Someşului, Mureşului, Oltului, Moldovei şi Bistriţei.
Podul de gheaţă este prezent în bazinele râurilor: Iza, bazinele superioare ale Someşului, Mureşului, Oltului, Argeşului, Ialomiţei, Bistriţei, Moldovei, Bârladului şi pe afluenţii Prutului superior.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (peste 100% din normalele lunare) pe cursul mijlociu al Siretului şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe: Mara, Tur, Crasna, Barcău, Crişul Alb, Crişul Negru, Bega Veche, Moraviţa, Rm. Sărat, Başeu, Bârlad, unii afluenţi ai Someșului (Şieu, Ilişua, Lonea, Lăpuş, Cavnic), ai Mureșului (Luţ, Comlod, Feernic, Vișa, Secaș, Ampoi, Sebeş, Râul Mare), în bazinul superior al Jijiei şi pe cursul inferior al Bistriţei.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 06.12.2019 – 07.12.2019 a fost în creştere, având valoarea de 4800 m3/s, sub media multianuală a lunii decembrie (5200 m3/s).   
În aval de Porţile de Fier, debitele au fost staționare pe sectorul Gruia – Calafat și în scădere pe sectorul Bechet – Tulcea. 
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul
07.12.2019 ora 07.00 – 08.12.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi relativ staţionare.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, izolat pod de gheață) prezente pe râurile din zonele montane din nordul, centrul şi estul țării vor fi în restrângere şi diminuare.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar (4800 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere.

Noutăți Noutăți

Anunțuri Anunțuri