Înapoi

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 08.11.2017 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 08.11.2017 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staționare, exceptând cursurile mijlocii și inferioare ale Someșului, Crișului Negru, Crișului Alb, Mureșului, cursul superior al Prutului, unde au fost în scădere ușoară.
Debitele se situează în general între 30-90%, mai mari (în jurul şi peste mediile multianuale lunare) pe râurile în bazinele: Vişeu, Iza, Someșul Mic, Crişul Repede, Prahova, Buzău, Putna, Rm. Sărat, bazinele superioare ale Someșului, Ialomiței și Bistriței, pe unii afluenți ai Oltului superior și mijlociu, Argeșului inferior și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice ale Cernei, Bârladului și bazinul superior al Timișului.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 07.11 – 08.11.2017 a fost în creștere, având valoarea de 4200 m3/s, sub media multianuală a lunii noiembrie (4650 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere la Gruia şi în creştere pe sectorul Calafat – Tulcea.
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 08.11.2017 – 09.11.2017 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice Caraș, Nera, Cerna, bazinul superior al Timișului, bazinul superior și mijlociu al Jiului, unii afluenți de dreapta ai Oltului inferior, unde vor fi în creștere datorită precipitațiilor prevăzute, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană și propagării și cursurile inferioare ale Someşului şi Mureşului, unde vor fi în scădere.
Creșteri de niveluri și debite datorită precipitațiilor slabe prevăzute și cedării apei din stratul de zăpadă se mai pot înregistra și pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Crișul Negru, Crișul Alb, bazinul inferior al Mureșului și zona montană.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (4100 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Calafat şi în creştere pe sectorul Bechet – Tulcea.