Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 09.09.2020 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 08.09.2020 ora 07.00 – 09.09.2020 ora 07.00
 
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staționare, exceptând cursurile Someşului, Mureşului, bazinul superior al Oltului şi cursurile inferioare ale râurilor: Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş şi Putna, unde au fost în scădere.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul normalelor lunare) pe râurile din bazinul superior al Prahovei și bazinul superior și mijlociu al Trotușului şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinul hidrografic Bârlad, pe unii afluenți ai Argeșului superior (Arefu, R Doamnei) şi Prutului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 08.09 – 09.09.2020 a fost staţionar, având  valoarea  de  4300  m3/s, peste  media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere pe sectorul Gruia – Cernavodă și în scădere pe sectorul Hârșova – Tulcea.
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 09.09.2020 ora 07.00 – 10.09.2020 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staționare, exceptând cursurile Someşului, Mureşului şi bazinul superior al Oltului, unde vor fi în scădere.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (4200 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectoarele Gruia – Calafat şi Brăila – Tulcea şi în creştere pe sectorul Bechet – Vadu Oii.