Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 10.02.2021 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 09.02.2021 ora 07.00 – 10.02.2021 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în creștere datorită efectului combinat al precipitațiilor lichide în curs și celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării, exceptând cursul superior al Oltului unde au fost în scădere şi râurile din bazinele: Vedea, Argeș, Ialomița, Bârlad, Prut, bazinul inferior al Jiului și cele din Dobrogea unde au fost relativ staționare.
Creșteri mai importante de niveluri și debite cu atingerea și depășirea COTELOR DE ATENȚIE ca urmare a precipitațiilor mai însemnate cantitativ, căzute în interval și cedării apei din stratul de zăpadă, pe fondul unor niveluri și debite ridicate, s-au înregistrat pe unele râuri din vestul și nord – vestul țării.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, izolat pod de gheaţă) au fost în uşoară diminuare şi restrângere fiind prezente în bazinele Sucevei, Moldovei, Bistriței, Jijiei,pe cursurile superioare ale Tazlăului şi Prutului şi pe unii afluenţi ai Bârladului.
Debitele se situează la valori în jurul și peste mediile multianuale lunare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Olteț, Vedea, Prut, Tazlău şi cursul Siretului, unde sunt cuprinse între 30-90% din normalele lunare și râurile din bazinele hidrografice Bârlad și Jijia, unde au valori sub 30%.
Se situează peste:
COTELE DE INUNDAȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Tur – Călinești Oaș (420+8)-jud. SM, Tur – Turulung (420+49)-jud. SM, Tur – Micula (310+92)-jud.SM, Crasna – Domănești (500+26)-jud. SM,
COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Valea Rea – Huța Certeze (170+2)-jud. SM, Talna – Pășunea Mare (270+5)-jud. SM, Firiza – Firiza (110)-jud. MM, Crasna – Berveni (490+99)-jud. SM, Crişul Negru – Talpoş (680+22)-jud. BH, Briheni – Sisti (175+27)-jud.BH, Topa – Hidisel (400+14)-jud. BH, Barcău – Sălard (510+19)-jud.BH, Arieș – Scărișoara (12015)-jud. AB, Neagra – Vadul Motilor (150+5)-jud.AB, Bistra – Voislova Gară (150+2)-jud.CS
In interval s-au situat peste COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice:  Lăpuş – Lăpuşel (350+8)-jud.MM
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 16 din 09.02.2021.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 09.02.2021 – 10.02.2021 a fost în scădere, având valoarea de 9200 m3/s,  peste  media  multianuală a lunii februarie (5300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectorul Gruia – Corabia și în creștere pe sectorul Tr. Măgurele – Tulcea.
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 10.02.2021 ora 07.00 – 11.02.2021 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în creștere ca urmare a efectului combinat al precipitațiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării, exceptând râurile din sudul și estul țării unde vor fi, în general, staționare. 
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creșteri mai importante de niveluri și debite, cu depășiri ale COTELOR DE ATENȚIE, ca urmare a precipitațiilor mai importante cantitativ prognozate și cedării apei din stratul de zăpadă, pe fondul unor niveluri și debite ridicate, se pot înregistra pe râurile din Crișana și Maramureș. Formațiunile de gheață (gheaţă la maluri, năboi, izolat pod de gheață) existente se vor menține fără modificări importante.
Se vor situa peste COTELE DE INUNDAȚIE cu 10 – 50 cm cursurile inferioare ale râurilor Tur și Crasna şi peste COTELE DE ATENȚIE cu 20 – 70 cm râurile: Crişul Negru, Barcău, Arieş
Se menține în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 16 din 09.02.2021.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere (9300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Zimnicea și în creștere pe sectorul Giurgiu – Tulcea.