Înapoi

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 10.09.2017 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 10.09.2017 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staţionare exceptând Siretul, râurile din bazinele Vişeu, Iza, Tur, Crasna, Barcău, Crişuri, bazinul mijlociu şi inferior al Someşului, cursurile inferioare ale Sucevei, Moldovei şi Bistriţei şi cursul superior al Prutului unde au fost în scădere uşoară. 
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (peste normalele lunare) pe Crișuri, cursurile inferioare ale Begăi și Jiului, cursurile superioare ale Arieșului, Prahovei, pe unii afluenți ai Oltului și Argeșului și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe Râul Doamnei, cursul superior al Siretului, pe afluenții Bârladului și Prutului și pe unele râuri din bazinele Mureșului și Oltului.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 09.09 – 10.09.2017 a fost în creştere, având valoarea de 3700 m3/s, situându-se sub media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele au fost în creştere pe sectorul Gruia – Olteniţa, relativ staţionare pe sectorul Călăraşi – Hârşova şi în scădere pe sectorul Vadu Oii – Tulcea.
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 10.09 – 11.09.2017 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staționare exceptând râurile din bazinele Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb şi cursurile mijlocii şi inferioare ale Someşului şi Siretului unde vor fi în scădere uşoară. 
Izolat, sunt posibile creşteri uşoare de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de munte datorită precipitaţiilor, slabe cantitativ, prognozate.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere (3900 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în general în creştere exceptând sectorul Isaccea – Tulcea unde vor fi relativ staţionare.

Noutăți Noutăți