Înapoi

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 17.05.2017 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 17.05.2017 ora 07.00

a) RÂURI 
Debitele au fost în creștere datorită precipitațiilor căzute în interval și propagării pe râurile din bazinele hidrografice Cerna, Jiu, Vedea, bazinele superioare ale Timișului, Nerei, bazinele superioare și mijlocii ale Argeșului și Ialomiței și unele râuri din bazinul inferior al Oltului și numai prin propagare pe cursul inferior al Mureșului, relativ staționare pe râurile din bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Someșul Mare, pe cele din Dobrogea, bazinele superioare ale Someșului Mic, Crișurilor, Arieșului, Bistriței și în scădere pe celelalte râuri.
Creșteri mai însemnate de niveluri și debite datorită precipitaţiilor căzute în interval sub formă de aversă, izolat mai însemnate cantitativ, s-au înregistrat pe unele râuri mici din  bazinele hidrografice Lăpuș, Someșul Mare, bazinele superioare ale Crișului Alb, Arieșului, Jiului, Gilortului, Motrului, Argeșului, bazinul inferior al Oltului, unii afluenți ai Mureșului mijlociu (Geoagiu, Gâlda, Ampoi) și inferior(în special din județul Hunedoara).
Mici creșteri de niveluri şi debite s-au înregistrat și pe unele râuri mici din zonele de deal și munte.
Din informațiile deținute de la stația automată se situează peste COTA DE ATENŢIE  (în scădere) râul Tur la staţia hidrometrică Micula (270+39) – jud.SM (sector îndiguit).
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30–90% din mediile multianuale lunare, mai mari (peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Crişul Negru, Crișul Alb, Moravița, Argeş inferior, pe râurile Siret, Suceava, Tazlău, Elan, cursul inferior al Bârladului, cursurile superioare ale Buzăului și Prutului şi pe râurile din Dobrogea.
În interval au fost emise două ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.

b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 16.05.2017 – 17.05.2017 a fost în scădere, având valoarea de 6500 m3/s, situându-se sub media multianuală a lunii mai (7250 m3/s).    
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectorul Gruia – Galaţi şi staţionare pe sectorul Isaccea – Tulcea.


Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 17.05 – 18.05.2017  ora 07.00

a) RÂURI
Debitele vor fi în general în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice Cerna, Jiu, Vedea, bazinele superioare ale Timișului, Nerei, bazinele superioare și mijlocii ale Argeșului și Ialomiței, râurile din bazinul inferior al Oltului, cele din Dobrogea, unde vor fi relativ staționare și cursul inferior al Mureșului, unde vor fi în creștere prin propagare.
Sunt posibile scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri mai importante de niveluri şi debite pe unele râuri din regiunile sudice și zonele de deal şi munte datorită precipitaţiilor prevăzute sub formă de aversă, izolat mai însemnate cantitativ.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.    

b) DUNĂRE    
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (6300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectoarele Gruia¬ – Calafat şi Zimnicea – Tulcea şi staționare pe sectorul Bechet – Tr.Măgurele.


Noutăți Noutăți