Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 18.03.2019 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 17.03.2019 ora 07.00 – 18.03.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general în scădere, exceptând cursurile mijlocii și inferioare ale râurilor: Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Arieș, Târnave, Bega, Timiș și Buzău, cursurile mijlocii ale Mureșului și Oltului și cursul inferior al Prutului, unde au fost în creștere prin propagare.
Pe râurile din bazinele: Argeș, Ialomița, Bârlad, bazinul mijlociu și inferior al Jiului, bazinul superior și mijlociu al Prutului și pe râurile din Dobrogea, debitele au fost relativ staționare.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din  mediile multianuale lunare, mai mari (peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Tur, Arieş, Cibin, Buzău, Rm.Sărat, Putna, Trotuş, Bistriţa, Moldova şi Suceava, pe cursurile superioare ale Nerei, Cernei şi Oltului şi pe cursurile mijlocii şi inferioare ale Mureşului şi  Siretului.  
Formațiunile de gheață (gheaţă la mal) existente, izolat, în bazinele superioare ale Lotrului şi Bistriţei au fost în restrângere și diminuare.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 17 – 18.03.2019 a fost în creștere, având valoarea de 6400 m3/s, sub media multianuală a lunii martie (6700 m3/s).   
În aval de Porţile de Fier debitele au fost relativ staționare la Gruia și pe sectorul Tr. Măgurele – Zimnicea şi în creştere pe sectoarele Calafat – Corabia și Giurgiu – Tulcea.
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 18.03.2019 ora 07.00 – 19.03.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general în scădere, exceptând cursurile inferioare ale Someșului, Crasnei, Barcăului, Crișurilor, Mureșului, Begăi, Timișului și Prutului, unde vor fi în creștere prin propagare.
Pe râurile din bazinele: Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Vedea, Argeș, Ialomița, Bârlad, bazinul superior al Mureșului, bazinele superioare și mijlocii ale Begăi, Timișului și Prutului și pe râurile din Dobrogea debitele vor fi relativ staționare.
Sunt posibile creșteri de niveluri și debite pe unele râuri mici din vestul, centrul și nordul țării datorită precipitațiilor prognozate și cedării apei din stratul de zapadă.
Formațiunile de gheață (gheaţă la mal) existente în bazinele superioare ale Lotrului şi Bistriţei vor fi în restrângere şi diminuare.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creștere (6500 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere la Gruia, relativ staționare la Calafat şi pe sectorul Tr. Măgurele – Giurgiu și în creștere pe sectoarele Bechet – Corabia și Oltenița – Tulcea.