Înapoi

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 19.11.2017 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 19.11.2017 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în creştere datorită precipitaţiilor căzute în interval şi propagării pe cursurile mijlocii şi inferioare ale Argeşului şi Ialomiţei şi pe cele din Dobrogea şi relativ staţionare pe celelalte râuri.
Mici creşteri de niveluri şi debite s-au înregistrat şi pe râurile mici din nordul şi vestul ţării, ca urmare a precipitaţiilor, slabe cantitativ, prognozate. 
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crișul Repede, Crişul Negru, Arieş, Ialomiţa, Buzău, bazinele inferioare ale Crișului Alb și Begăi, cursul mijlociu al Mureșului, bazinele superioare ale Ialomiței și Bistriţei, cursul mijlociu şi inferior al Jiului, pe cursul superior al Prutului şi pe râurile din Dobrogea. 
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 18.11 – 19.11.2017 a fost în creştere, având  valoarea  de  5200 m3/s,  peste  media  multianuală  a lunii  noiembrie  (4650 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creştere.
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 19.11.2017 – 20.11.2017 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în creștere pe râurile din bazinele hidrografice: Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Argeș, Ialomița, Buzău şi pe râurile din Dobrogea datorită precipitațiilor prognozate şi propagării. 
Pe celelalte râuri debitele vor fi relativ staționare.
Sunt posibile creșteri de niveluri şi debite pe unele râuri din zonele de deal şi de munte din nord-vestul țării, ca urmare a precipitaţiilor, slabe cantitativ,  prognozate.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere (5500 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în creştere.