Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 20.09.2021 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 19.09.2021 ora 07 – 20.09.2021 ora 07
 
a) RÂURI
Debitele au fost în creștere prin propagare pe cursurile mijlocii și inferioare ale Someșului și Mureșului, cursurile inferioare ale râurilor: Vișeu, Iza, Tur, Lăpuș, Crișul Negru, Crișul Alb, Târnave, Bega, Timiș, Bârzava, Bistrița, Moldova și Suceava, în scădere pe râurile din bazinele hidrografice Someșul Mic, Crasna, Barcău, Crișul Repede, Arieș, bazinele superioare ale Vișeului, Izei, Turului, Târnavelor, Buzăului, Moldovei, Sucevei, bazinele superioare și mijlocii ale Someșului, Crișului Negru, Crișului Alb, Mureșului, Begăi, Timișului, Bârzavei și cursurile inferioare ale Jiului și Ialomiței și relativ staționare pe celelalte râuri.
Mici creşteri de niveluri şi debite ca urmare a precipitațiilor slabe căzute în interval s-au înregistrat pe unele râuri din bazinele superioare ale Vișeului, Izei, Someșului Mare și Bistriței. 
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crișul Repede, Barcău, bazinele superioare ale Mureșului și Bistriței, cursurile râurilor Sabar, Dâmbovița, Ialomița și cursul superior al Buzăului  şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Bega Veche, Timiș, Bârzava, Moravița, Nera, Tazlău, Bârlad și pe afluenții Prutului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 19.09.2021 – 20.09.2021 a fost staționar, având  valoarea  de 2600 m3/s, sub media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere.
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 20.09.2021 ora 07 – 21.09.2021 ora 07
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în creștere ca urmare a precipitațiilor prevăzute și propagării pe râurile din bazinele superioare ale Crișului Alb, Begăi, Timișului, Bârzavei, Jiului, Lotrului, Cibinului, pe afluenții Mureșului inferior aval stația hidrometrică Alba Iulia și pe cursurile inferioare ale Someșului și Mureșului, în scădere  pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someșul Mic, Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Arieș, Târnave, bazinele superioare și mijlocii ale Someșului, Mureșului, bazinele superioare ale Bistriței, Moldovei, Sucevei, cursurile mijlocii și inferioare ale Crișului Alb, Begăi, Timișului și Bârzavei și relativ staționare pe celelalte râuri.
Sunt posibile creșteri de niveluri și debite și  pe unele râuri mici din zonele de deal și de munte din sudul țării, ca urmare a precipitațiilor slabe prognozate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staționar (2600 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere.