Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 20.10.2021 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 
19.10.2021 ora 07.00 – 20.10.2021 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staționare.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90%, mai mari (în jurul și peste mediile lunare) în bazinul hidrografic Bârzava şi bazinul mijlociu şi inferior al Prahovei și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Bega Veche,  Lotru, Tazlău, Rm. Sărat,  Bârlad, Jijia, bazinul superior al Timișului și pe unii afluenți ai Jiului inferior.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 19.10.2021 – 20.10.2021 a fost în scădere, având valoarea de 3200 m3/s, sub media multianuală a lunii octombrie (3850 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere pe sectoarele Gruia – Corabia și Oltenița – Tulcea și în scădere pe sectorul Tr. Măgurele – Giurgiu.
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul
20.10.2021 ora 07.00 – 21.10.2021 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staționare.
 Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere  (3000 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Calafat și în creștere pe sectorul Bechet – Tulcea.