Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 22.11.2018 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul
21.11.2018 ora 07.00 – 22.11.2018 ora 07.00
 
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staţionare, exceptând cursul mijlociu şi inferior al Mureşului şi cursurile inferioare ale Crasnei, Barcăului şi Crişurilor, unde au fost în creștere prin propagare.
Creşteri de niveluri şi debite s-au înregistrat pe râurile mici din zonele de deal şi de munte şi pe cele din jumătatea de sud a ţării, ca efect combinat al precipitaţiilor căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe cursul superior al Sucevei, pe Moldova, pe cursul superior şi mijlociu al Trotuşului, cursul mijlociu al Siretului şi mai mici (10-30% din mediile multianuale lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Lăpuș, Moravița, Nera, Cerna, Bârlad, Jijia, pe unii afluenţi din bazinele hidrografice Crișul Negru (Valea Roșie, Holod, Teuz), Crișul Alb (Bănești, Sighișoara) şi Mureș (Luț, Comlod, Vișa, Secaș, Râul Mare, Râul Galben).
Formaţiunile de gheaţă au fost în diminuare şi restrângere.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 21.11 – 22.11.2018 a fost în uşoară scădere, având valoarea de 2350 m3/s, sub media multianuală a lunii noiembrie (4650 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere.
 
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul
22.11.2018 ora 07.00 – 23.11.2018 ora 07.00
 
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staţionare, exceptând cursul mijlociu şi inferior al Mureşului, unde vor fi în creştere prin propagare.
Sunt posibile creșteri de niveluri și debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi de munte din nordul, vestul şi centrul ţării, ca urmare a precipitațiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării.
Formaţiunile de gheaţă vor fi în diminuare şi restrângere.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar (2350 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere.