Înapoi

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 25.06.2018 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 25.06.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
  Debitele au fost în general în scădere, exceptând cursurile inferioare ale Someșului, Crișului Negru, Buzăului, Rm. Sărat, Putnei, Trotușului, Bistriței, Moldovei, Sucevei și Siretului și cursurile mijlocii și inferioare ale Mureșului, Oltului și Ialomiței, unde au fost în creștere prin propagare. Pe râurile din bazinul Bârladului, bazinul inferior al Prutului și din Dobrogea, debitele au fost relativ staționare.
Se situează peste COTA DE ATENȚIE, prin propagare, râul Moravița la stația hidrometrică Moravița (250+12)-jud.TM.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (peste 100% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Crișul Repede, Mureș, Bega Veche, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Jiu, Suceava, Moldova, Bistriţa, bazinul superior și mijlociu al Someșului, bazinele superioare ale Ialomiței și Trotușului, cursul inferior al Putnei, unii afluenți ai Oltului (Mădăraş, Caşin, Cârţişoara, Porumbacu, Cibin, Olăneşti, Bistriţa, Luncavăţ, Olteţ) şi pe unele râuri din Dobrogea şi mai mici (20-30% din normalele lunare) pe Rm.Sărat, Bârlad şi pe unii afluenţi ai Prutului inferior.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 24.06 – 25.06.2018 a fost în scădere, având valoarea de 5000 m3/s, sub media multianuală a lunii iunie (6400 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectorul Gruia – Olteniţa, în creştere pe sectorul Cernavodă – Tulcea şi staţionare la Călăraşi.
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 25.06.2018 – 26.06.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general în scădere, exceptând cursurile inferioare ale Someșului, Mureșului, Oltului, Ialomiței și Siretului, unde vor fi în creștere prin propagare. Pe râurile din bazinul Bârladului, bazinul inferior al Prutului și din Dobrogea, debitele vor fi relativ staţionare.
Sunt posibile scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite pe unele râuri din nord-vestul țării și din zonele de deal şi munte, ca urmare a precipitațiilor prognozate.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (4800 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Cernavodă, staţionare pe sectorul Hârşova – Vadu Oii şi în creştere uşoară pe sectorul Brăila – Tulcea.

Noutăți Noutăți