Înapoi

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 27.05.2020 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul
26.05.2020 ora 07.00 – 27.05.2020 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinele superioare ale Jiului, Oltului, Argeșului și Ialomiței, cursurile mijlocii și inferioare ale Vișeului, Crișurilor, Begăi, Timișului și afluenţii de dreapta ai Siretului, unde vor fi în creștere ușoară datorită precipitațiilor căzute în interval şi propagării.
Debitele se situează în general la valori între 30-70% din valorile multianuale lunare normale, mai mici (<30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Someș, Crasna, Barcău, Crişuri, Mureş, Moraviţa, Caraş, Cerna, Lotru, Ialomița (exceptând Prahova), bazinul superior al Argeșului, unele râuri din bazinul superior și mijlociu al Oltului, Siret (exceptând cursurile superioare ale Moldovei, Bistriţei şi Buzăului) şi Prut.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 26 – 27.05.2020 a fost staționar, având valoarea de 3750 m3/s, sub media multianuală a lunii mai (7250 m3/s).   
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere la Gruia şi pe sectorul Bechet – Giurgiu şi în creştere la Calafat şi pe sectorul Olteniţa – Tulcea.
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul
27.05.2020 ora 07.00 – 28.05.2020 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în creştere ușoară datorită precipitaţiilor prognozate şi propagării.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie și creșteri de niveluri și debite pe râurile din zonele de deal și de munte, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub forma de aversă, cu caracter torențial.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa în general sub COTELE DE ATENŢIE. 
 
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staționar (3750 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creștere pe sectoarele Gruia – Bechet şi Călăraşi – Tulcea şi în scădere pe sectorul Corabia – Oltenița. 

Noutăți Noutăți

Anunțuri Anunțuri