Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 28.10.2018 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 27.10.2018
ora 07.00 – 28.10.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
  Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinele: Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Bega, Timiş, Bârzava, bazinul superior al Jiului, cursul râului Mureş şi afluenţii săi de dreapta, cursul inferior al Bistriţei şi cursul mijlociu al Buzăului unde au fost în scădere, precum şi cursurile inferioare ale Mureşului şi Timişului unde au fost în creştere prin propagare.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Crișuri,  Bârzava, cursul Mureșului, cursurile mijocii ale Buzăului, Bistriţei și Siretului, cursul superior al Trotuşului şi pe unii afluenți ai Someșului şi mai mici (10-30% din mediile multianuale lunare) pe râurile din bazinele hidrografice Moravița, Bârlad, Jijia, pe unii afluenţi din bazinul mijlociu și inferior al Oltului și bazinul superior al Argeşului (R. Doamnei, Vâlsan).
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 27.10 – 28.10.2018 a fost staționar, având valoarea de 1850 m3/s, sub media multianuală a lunii octombrie (3850 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost relativ staţionare pe sectorul Gruia – Olteniţa și în scădere pe sectorul Călăraşi – Tulcea.
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 28.10.2018
ora 07.00 – 29.10.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staționare, exceptând râurile din bazinele: Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Bega, Timiş, Bârzava, cursul râului Mureş şi afluenţii săi de dreapta unde vor fi în scădere.
Sunt posibile creşteri izolate de niveluri şi debite pe unele râuri mici din nordul şi centrul țării ca urmare a precipitaţiilor prognozate, slabe cantitativ.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar (1850 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi relativ staționare cun tendinţă de uşoară scădere, mai ales pe sectorul Brăila – Tulcea.